

445
coverguard
®
• ÎMBRĂCĂMINTESPECIALĂ
Mărimea trebuie măsurată direct pe corp, fără adaos. Trebuie întotdeauna luată în vedere
mărimea cea mai mare (A, B sau C)
Jachete, haine, veste:
A sau B
Pantaloni pe talie, pantaloni scurţi, pantaloni cu pieptar:
B sau C
Combinezoane:
A sau B sau C
COMBINEZOANE DE PROTECŢIE CONFECŢIONATE DIN STOFĂ NEŢESUTĂ
În principal, stofele neţesute sunt confecţionate nu din fire, ci din filamente elementare amplasate dezordonat şi fixate una de alta prin metode
mecanice sau prin tratament termic. La fabricarea acestor echipamente de protecţie există trei tipuri caracteristice:
• Combinezoanele de protecţie SPP (Spunbond Polipropilen) sunt confecţionate prin procedeul „spunbond”, astfel încât granulatul polimeric al materiei
prime este topit şi cu ajutorul unor utilaje de extrudat cu aer la înaltă presiune formează fire continui, care prin răcire se întăresc iar prin presare sunt
subţiate şi consolidate.
• Combinezoanele de protecţie SMS (Spunbond+Meltbown+Spunbond) sunt confecţionate prin procedeul mixt „meltbown”, în care în cursul procesului
suplimentar demuncă firele sunt încălzite la 250-500°C, injectate cu aer suflat cumare viteză, care întinde polimerul. Ambele tipuri sunt realizate
în principal din polipropilenă, cu toate proprietăţile sale benefice (densitatemică lângă un grad înalt de durabilitate, uşor de folosit, bune proprietăţi
chimice). Pentru omai bună rezistenţă chimică, combinezoanele pot fi acoperite şi cu un filmmicroporos.
• Stofele de tip neţesut TYVEK
®
sunt o invenţie înregistrată a firmei Dupont™şi este confecţionat dinmilioane de fire continui fine din polietilenă de
mare densitate, care sunt topite împreună sub influenţa presiunii înalte şi a temperaturii pentru a alcătui o stofă coerentă care poate fi traversată de
aer şi vaporii de apă, în timp ce lichidele şi aerosolii pe bază de apă se preling de pe ea, respectiv nu poate fi traversată de particulemai mari de un
micron. Rezistenţa la rupere şi de capacitatea de protecţie amaterialului Tychem
®
C acoperit cu un strat polimeric şi amaterialului Tychem
®
F acoperit
cu un strat dublu din polimer, sunt deosebit de înalte.
REZISTENŢA ÎMBRĂCĂMINTEI DE PROTECŢIE LA
PĂTRUNDEREA SUBSTANŢELOR CHIMICE LICHIDE
(EN ISO 6530:2005)
Nivel de performanţă
Indice penetrare
lichid (P%)
Indice scurgere
lichid (R%)
3
< 1%
> 95%
2
< 5%
> 90%
1
< 10%
> 80%
REZISTENŢA ÎMBRĂCĂMINTEI DE PROTECŢIE LA
TRAVERSAREA DE CĂTRE SUBSTANŢELE CHIMICE
LICHIDE (EN ISO 6529:2005)
Nivel de performanţă
Timp de permeabilitate
0
continuu
1
< 10 min
2
< 30 min
3
< 60 min
4
< 120 min
5
< 240 min
6
< 480 min
NIVELURILE DE SECURITATE ALE
COMBINEZOANELOR DIN CATEGORIA III
DE ECHIPAMENTE DE PROTECŢIE INDIVIDUALĂ
REZISTENTE LA SUBSTANŢE CHIMICE:
Tipul 6:
Îmbrăcăminte cu protecţie limitată împotriva stropirii
cu substanţe chimice lichide (EN 13034)
Tipul 5:
Îmbrăcăminte care protejează tot corpul împotriva
particulelor solide din aer (EN ISO 13982)
Tipul 4:
Îmbrăcăminte de protecţie etanşă la substanţe
pulverizate, care protejează împotriva substanţelor chimice
lichide pulverizate cu înaltă presiune (EN 14605)
Tipul 3:
Îmbrăcăminte de protecţie etanşă la lichide, care
protejează împotriva jeturilor cu înaltă presiune de substanţe
chimice lichide (EN 14605)
Tipul 2:
Îmbrăcăminte de protecţie „neetanşă la gaze“
împotriva subtanţelor chimice în stare lichidă şi gazoasă
conţinând aerosoli lichizi şi particule solide (EN 943-1)
Tipul 1:
Îmbrăcăminte de protecţie „etanşă la gaze“ împotriva
subtanţelor chimice în stare lichidă şi gazoasăconţinând
aerosoli lichizi şi particule solide (EN 943-1, EN 943-2)
PROPRIETĂŢI PROTECTIVE SUPLIMENTARE:
EN 14126 - Îmbrăcăminte de protecţie. Cerinţele de performanţă ale
îmbrăcămintei de protecţie împotriva materialelor infecţioase şi metode
de încercare (tip 3B.)
EN 1149 - Îmbrăcăminte de protecţie. Proprietăţi electrostatice –
caracteristici antistatice
EN 1073-2 - Îmbrăcăminte de protecţie împotriva contaminării cu
particule radioactive
EN ISO 14116 - Îmbrăcăminte de protecţie. Protecţie împotriva căldurii şi
flăcării. Îmbrăcăminte cu extindere limitată a flăcării
Îmbrăcămintea de protecţie confecţionată din stofă
neţesută au o utilizabilitate limitată, adică fabricanţii nu
recomandă spălarea acestora, fiindcă le poate influenţa
capacităţile de protecţie.
ÎNĂLŢIME (D)
BUST (A)
TALIE (B)
ŞOLDURI (C)